?

Log in

No account? Create an account
Vladica Anfim

anfim_mon

Свято-Воскресенский мужской монастырь-Manastirea Invierea Doomnului (РПЦЗ)


Previous Entry Share Next Entry
Vladica Anfim
anfim_mon

Ecumenism şi comunism Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilo


Ecumenism şi comunism

Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei

la Consiliul Mondial al Bisericilor agenţi KGB ?

PARTEA A IV-A

Un document ulterior, mai amplu (deşi conţinând mai puţine informaţii despre Uniunea Sovietică), disponibil pentru conferinţa de la Montreux l-a constituit studiul privind religia în întreaga Europă Răsăriteană, intitulat Discreţie şi Curaj, şi alcătuit nu cu mult timp înainte de Consiliul Britanic al Bisericilor. Delegatul britanic la conferinţă, la care au participat doar 30 reprezentanţi, a fost reverendul Paul Oestreicher, care era strâns asociat cu studiul Discreţie şi Curaj.

Delegaţii la conferinţa de la Montreux au primit din partea CMB, în mod oficial, ca documente ale conferinţei, o compilaţie a răspunsurilor la scrisoarea lui Philip Potter din 19 martie 1976, un rezumat al tuturor apelurilor şi comentariilor pe tema libertăţii religioase din blocul sovietic primite de CMB din octombrie 1975 până la data la care a avut loc conferinţa (inclusiv cele două documente de la dl. Regelson şi părintele Gleb Yakunin, ca şi poziţiile oficiale ale conducătorilor Bisericii) şi – lucru irelevant pentru sensul dezbaterii iniţiale de la Nairobi – Ecumenism 85 1un sumar al legislaţiei vest-europene şi nord-americane care ar putea fi consultat când vine vorba de încălcarea acordurilor de la Helsinki.

Discreţie şi Curaj. Condiţiile religioase din Rusia şi Europa de Est[15]

În plus, delegaţii au primit o relatare a declaraţiilor şi activităţii CMB pentru apărarea libertăţii religioase, de la înfiinţarea sa până în prezent. Volumul alcătuit de cele trei institute se afla pe masa de lucru.

Conferinţa a durat 5 zile în care au avut loc discuţii private, nefiind disponibile procese verbale. Potrivit rapoartelor neoficiale, principalul neajuns al discuţiei a fost că, în timp ce punctul de vedere al Patriarhiei Moscovei a fost prezentat zgomotos de Alexie Buievski[16], absolut nimeni nu a reprezentat fără echivoc opiniile grupului de la Moscova a cărui iniţiativă a prilejuit în primul rând colocviul. A fost mult prea facil pentru delegaţi să lase deoparte documentele lungi şi mai degrabă complicate scrise de ei, al căror context era încă obscur pentru mulţi din cei prezenţi.

O consecinţă a acestui lucru a fost că Buievski a cerut mişcării ecumeniste ca pe viitor să nu mai colaboreze cu cele 3 institute sau cu orice alt grup similar de experţi. Persoane precum Paul Oestreicher au obiectat faţă de o astfel de cerere, însă în lipsa unei hotărâri clare, poziţia lui Buievski pare să fi devenit politica adoptată de CMB de atunci încoace. Este bizar totuşi că CMB nu a continuat să analizeze situaţia pornind de la expertiza Consiliului Britanic al Bisericilor, care realizase un studiu riguros asupra aceluiaşi subiect cu puţin timp înainte, şi încă mai straniu că reprezentanţii britanici ai CMB nu au insistat ca vocea lor să fie ascultată în mod decisiv cu privire la aceste chestiuni.

În august 1976, la următoarea întrunire a Comitetului Central al CMB, Philip Potter a raportat despre această conferinţă afirmând că discuţiile purtate doar au confirmat direcţia de lucru existentă în cadrul CMB şi ONU. Apoi, el a schimbat subiectul, transformându-şi discursul într-o critică la adresa naţiunilor bogate ale lumii pentru comportamentul lor faţă de cele sărace: ,,Este esenţial ca Bisericile din Europa şi America de Nord să fie conştiente de problemele create şi menţinute de dominaţia europeană şi nord-americană asupra altor regiuni ale lumii. Importanţa întrunirii de la Montreux constă în aceea că Bisericile din Europa şi America de Nord au început să lupte împreună, precum cele din alte regiuni, cu problemele cu care se confruntă”[17].

În loc să conteste relevanţa unei asemenea declaraţii pentru discuţia respectivă, Comitetul Central a acceptat-o ca pe o evaluare mulţumitoare a actualei politici a CMB. Nimeni nu a pus întrebări secretarului general despre cât de mult considera el că a fost împlinită intenţia dezbaterii şi rezoluţiilor de la Nairobi.

Ecumenism 85 2

Philip Potter şi Papa Ioan Paul al II-lea

Cu toate acestea, Comitetul Central a recomandat crearea unui Grup Consultativ pentru Drepturile Omului şi întărirea structurilor ecumeniste regionale pentru drepturile omului şi a Comisiei Bisericilor pentru Probleme Internaţionale (Churches Commission on International Affairs, CCIA). Aceasta din urmă este o organizaţie mai veche decât CMB, dar care a fost încadrată între timp în structurile sale.

În 1977, CCIA a redactat programul cadru pentru Grupul Consultativ pentru Drepturile Omului, care a fost aprobat în acelaşi an. Acest grup trebuia să examineze respectarea drepturilor omului în toată zona ,,Helsinki”: Europa şi America de Nord. În timp ce această mişcare putea să pară un pas logic şi imparţial şi putea fi chiar abil dacă ar fi fost folosit cu pricepere, el putea totodată să umbrească ideea de bază a dezbaterii de la Nairobi: presiuni pentru libertate religioasă în Uniunea Sovietică. Pentru a înrăutăţi lucrurile, Bisericile nu au susţinut financiar activitatea şi întrunirea acestui Grup Consultativ. Nu au existat planuri alternative pentru informarea Bisericilor membre, precum s-ar fi putut aranja cu uşurinţă dacă ar fi existat colaborare cu cele 3 institute, o acţiune care ar fi costat foarte puţin.

Grupul Consultativ s-a întrunit în cele din urmă la Copenhaga, în octombrie 1979, şi a alcătuit 4 documente dintre care unul recomanda colaborarea deplină cu grupurile pentru drepturile omului existente. Înainte de această iniţiativă, în martie 1977, dr. Leopoldo Niilus, director al CCIA, a sugerat că ar trebui să existe o monitorizare Helsinki în cadrul Conferinţei Bisericilor Europene (CEC), un organism separat de CMB. Ca urmare, au existat două birouri separate, în aceeaşi clădire, care se ocupau de drepturile omului în blocul comunist, dar fără rezultate concrete.

Tot în 1980, CCIA a publicat un Document de studiu privind libertatea religioasă pentru Comitetul Central al CMB. El conţine o perspectivă asupra gândirii ecumeniste pe marginea acestui subiect şi reflectă lucrarea efectuată de Comitetul Executiv al CMB şi Grupul Consultativ pentru Drepturile Omului până în acel moment. Anexa conţine toate declaraţiile importante ale CMB privind libertatea religioasă, de la început până în 1980, şi acolo se pot găsi o serie de declaraţii fără echivoc, cum nu s-au mai auzit din anii ‘1960 încoace. Paragraful de mai jos dovedeşte poziţia din acel moment a acestor foruri creştine faţă de problemele existente în blocul comunist:

,,Bisericile şi asociaţiile religioase, care în colaborare cu structurile politice, sociale şi economice din ţările lor iau parte activă la crearea a ceea ce din punct de vedere creştin este o societate a dreptăţii pentru toţi cetăţenii[18], sunt capabile ca în acest proces să rezolve problemele privind relaţiile dintre Biserică şi stat într-un mod pozitiv şi constructiv, şi prin aceasta să limpezească chestiuni de libertate religioasă în practică”.

‘Duhul de la Nairobi’ pare să se fi evaporat deja şi Bisericile primesc pentru călăuzirea lor un set de recomandări atât de vagi, încât sunt neinteligibile. În realitate, nu se doreşte precizarea nici uneia din problemele cu care se confruntă Bisericile din blocul sovietic.

Între timp, în URSS, perspectivele în privinţa libertăţii religioase s-au deteriorat grav. După 3 ani de activitate intensă a Comitetului Creştin pentru Apărarea Drepturilor Credincioşilor, timp în care politica sovietică a devenit mai aspră într-un mod nou în ce priveşte orice fel de activitate pentru drepturile omului, părintele Gleb Yakunin a fost arestat pe 1 noiembrie 1979 şi Lev Regelson pe 25 decembrie 1979. Prima reacţie a CMB faţă de aceste ştiri a venit sub forma unui telex către Keston College în care scria că, în prezent, nu se intenţionează nici o acţiune imediată.

Ulterior, CMB a luat în discuţie acest caz atât în particular cu Patriarhia Moscovei, cât şi în public aproape un an mai târziu, într-o scrisoare directă a lui Konrad Raiser, pe atunci secretar general al CMB, către mitropolitul Iuvenalie, însă nu a oferit Bisericilor membre nici un amănunt privitor la cine era părintele Gleb Yakunin. Lev Regelson a fost atât de constrâns de organele de anchetă sovietice, încât a renunţat la activităţile sale. Pe 28 august 1980, părintele Gleb a fost condamnat la 10 ani, prima jumătate din termen în închisoare, cea de-a doua în exil.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 85/iulie-august 2014


[1] Oricum, de un astfel de lucru ar putea fi acuzat orice participant la adunările CMB, având în vedere că însăşi această organizaţie se preocupă de multe chestiuni dincolo de cele bisericeşti. Probleme precum nedreptatea socială, datoriile externe, modificarea climei şi multe altele nu ar trebui să se afle pe agenda Bisericii, care ar trebui să se preocupe exclusiv de problemele de natură duhovnicească ale omenirii. Tocmai această abatere de la adevărata şi singura sa misiune a făcut ca Biserica să nu mai fie considerată astăzi de majoritatea oamenilor ceea ce este în realitate, ci ceea ce a devenit ‘graţie’ preocupărilor sale: o instituţie oarecare între celelalte instituţii şi organizaţii.

[2] Războiul din Vietnam a fost un conflict în care forţele comuniste din Vietnamul de Nord şi gherilele din Vietnamul de Sud au luptat împotriva forţelor non-comuniste din Vietnamul de Sud şi SUA. A început în 1954 şi s-a sfârşit în 1975 cu o victorie comunistă.

[3] Însăşi ideea de a se adresa Consiliului Mondial al Bisericilor pentru a cere ajutorul creştinilor de alte confesiuni presupune o mentalitate ecumenistă, care transpare de altfel din textul scrisorii. Pe lângă strigătul de ajutor, care poate fi firesc – a căuta ajutorul semenilor, indiferent de cine sunt şi ce credinţă au –, cei doi mulţumesc pentru organizarea, în 1930, de către ortodocşii, catolicii şi protestanţii din Europa a unei rugăciuni mondiale pentru Biserica Rusă persecutată:

,,Un mare pas către ecumenismul autentic l-a constituit rugăciunea mondială pentru Biserica Rusă prigonită, organizată în 1930 de ortodocşi, catolici şi protestanţi din Europa. Creştinii ruşi îşi amintesc cu recunoştinţă de rolul însemnat pe care l-a jucat Papa Pius al IX-lea în organizarea acestei rugăciuni, condamnarea lui plină de râvnă a persecutorilor şi marea mâhnire pe care a arătat-o faţă de suferinţele poporului rus”.

Ideile lor ecumeniste apar şi în unele propuneri din scrisoare. Astfel, în cadrul celei dintâi propuneri, de înfiinţare a unui buletin de informare de circulaţie largă, ei notează că ,,ar trebui să includă de asemenea informaţie despre membrii mărturisitori ai altor religii”; a cincea propunere chiar stipulează: ,,Credem că este potrivită susţinerea mărturisitorilor altor religii, ca şi a tuturor luptătorilor pentru libertate, demnitate umană şi păstrarea chipului lui Dumnezeu în om”.

Ei concluzionează: ,,Pluralismul din viaţa noastră modernă necesită ca fiecare comunitate să facă eforturi creatoare particulare pentru a stabili noi forme de viaţă creştină şi noi forme de colaborare ecumenistă”.

[4] Potrivit investigaţiilor întreprinse de istoricul bulgar Momchil Metodiev, în lucrarea sa Între credinţă şi compromis (a se vedea ştirea noastră cu privire la apariţia cărţii sale în Martie-aprilie 2010. Mozaic ecumenist), după propunerea lui Jacques Rossel, în sala de expoziţie a CMB a apărut o satiră care lua în derâdere tema conferinţei ,,Hristos eliberează şi uneşte”, opinând: ,,Hristos l-a eliberat pe Jacques Rossel să facă o moţiune, i-a unit pe delegaţii est-europeni, dar va divide mişcarea CMB ?”

[5] În timpul dezbaterilor Adunării, Richard Holloway a declarat: Am observat că există o regulă nescrisă de acţiune care spune că URSS nu trebuie criticată niciodată în public. Cu toate acestea, este binecunoscut faptul că URSS este în linia întâi în ce priveşte încălcările drepturilor omului ...”.

[6] Când s-a aprobat noua rezoluţie de compromis, se nota nonşalant că s-a ,,pierdut considerabil de mult timp dezbătând aşa-zisa nerespectare a libertăţii religioase în URSS” şi se conchidea că ,,Bisericile din diferite părţi ale Europei trăiesc şi lucrează în condiţii extrem de diferite”. Chiar şi această lipsă de critică a Sovietelor a fost prea mult pentru delegaţii ortodocşi ruşi, care s-au abţinut de la vot în semn de protest faţă de ,,atmosfera” jenantă pe care a generat-o discuţia în mod neplăcut.

După episodul din 1975, CMB va evita în mare măsură chiar şi tacit să admită cea mai mică lipsă de libertate religioasă în Blocul Răsăritean.

[7] Cunoscut nouă din declaraţiile sale eretice abominabile, citate de părinţii Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, în lucrarea lor de căpătâi, Ortodoxia şi ecumenismul.

[8] Este vorba de mitropolitul Nicodim Rotov, a cărei activitate ecumenistă furibundă am prezentat-o în articolulSeptembrie 2008. Caleidoscop - Un apologet de frunte al transformării Bisericii Ortodoxe Ruse într-o filială a religiei mondiale: Mitropolitul Nicodim al Leningradului (1929-1978).

[9] Patriarhul Pimen i-a interzis părintelui Gleb Yakunin să mai ia parte la astfel de activităţi.

[10] Autorii acestor scrisori par să fi crezut sincer în ideea de ecumenism, aşa cum au făcut-o şi alţi confraţi de-ai lor, precum protoiereul Gheorghe Florovski (1893-1979). Însă, cei care au luat aminte cu atenţie la reala activitate a ecumeniştilor, au sfârşit prin a se dezice de această mişcare, oricât de tentantă s-a dovedit a fi ideea unirii tuturor creştinilor.

[11] Conferinţa Creştină pentru Pace – o organizaţie paravan, inventată de sovietici pentru a-şi urmări interesele prin intermediul Bisericilor.

[12] Ulterior s-a dovedit că ei s-au înşelat: nu erau susţinuţi de CMB, ci această organizaţie aşa-zis creştină doar asista pasivă la strădaniile ortodocşilor din blocul comunist de a supravieţui duhovniceşte prigoanei la care erau supuşi.

[13] Este pentru prima oară când auzim de existenţa unui asemenea dosar consistent cu privire la prigonirea credincioşilor din URSS. Unde se află astăzi aceste documente pe care Comitetul Creştin a reuşit să le trimită în occident, de ce nu sunt aduse la cunoştinţa tuturor ? Oare fiindcă au ajuns în mâinile CMB, care nu a avut nici un interes – în realitate – să dezvăluie lumii întregi adevărata faţă a comunismului ?

[14] Ecumenistă, în sensul că acest comitet a încercat să construiască o apărare a tuturor confesiunilor creştine şi chiar necreştine existente pe teritoriul URSS.

[15] Toate documentele care au fost amintite în acest serial, cu privire la prigoana religioasă din URSS, întocmite de diferite organizaţii protestante pentru studiu în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor nu sunt disponibile pentru publicul larg. Ele pot fi găsite doar la vânzare sau în biblioteci particulare ale unor organizaţii protestante. Aşa cum am remarcat şi în cazul celor 417 documente furnizate de Comitetul Creştin pentru Apărarea Drepturilor Credincioşilor către forurile CMB, se poate pune o întrebare legitimă: de ce aceste studii realizate de diverse organizaţii protestante occidentale, cu privire la prigoana religioasă din URSS, nu sunt puse la dispoziţia oricărui om interesat, împreună cu documentele originale care au stat la baza lor şi care se află în mâinile aceloraşi organizaţii ? Oare fiindcă nimeni nu are nici un interes să arate adevărata faţă a comunismului şi să dezvăluie toate metodele şi testele făcute pe ortodocşi ?

[16] Buievski era în acea vreme secretarul laic al Departamentului pentru Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei, ocupând totodată un post înalt în administraţia CMB. Agent KGB, cunoscut sub numele de cod Kuzneţov, pe parcursul anilor ’1970-1980, el a avut un rol important în influenţarea declaraţiilor politice ale CMB cu privire la diverse probleme internaţionale.

[17] Potrivit analiştilor evoluţiei CMB, dacă la început intenţiile acestui for mondial au fost realmente demne de a fi salutate, pe parcurs ele au suferit modificări. Charles Paul Conn, profesor asociat la Universitatea Harvard care a studiat istoria CMB şi a spus cuvinte elogioase la adresa acestui for creştin la începuturile lui, avea să observe cu perspicacitate ulterior că ,,retorica CMB a devenit cea a stângii radicale”.

Conn nu a fost singurul care a înfierat devierea preocupărilor CMB de la cele de dialog şi colaborare între Biserici la cele politice. Un teolog aparţinând CMB comenta că eroii CMB sunt diferiţi de la o epocă la alta: în timp ce într-o vreme eroul era Gandhi, ulterior a fost Che Guevara. John Meyendorf deplângea de asemenea direcţia în care o luase CMB, afirmând în ianuarie 1979 că acest for ,,a devenit o Organizaţie ecleziastică a Naţiunilor Unite”.

Schimbarea nu a fost bruscă, ci subtilă, având loc de-a lungul mai multor ani. La sfârşitul anilor ’1960, CMB hotărâse deja că treaba ei – şi a lui Dumnezeu – este eliberarea …

Cât de radicală a devenit atitudinea CMB a fost limpede ca lumina zilei în 1978. Sub conducerea lui Philip Potter, căruia ,,îi place să citeze scriitorii marxişti ... [şi] îi admiră de asemenea pe susţinătorii mişcării politice a negrilor precum Stokeley Carmichael şi Malcom X”, potrivit Reader’s Digest, a fost înfiinţat alt comitet controversat: Programul pentru Combaterea Rasismului. Foarte curând, acest program şi-a etalat adevăratele culori, iar criticii dar şi prietenii CMB au văzut … roşu. Prin acest program, CMB a finanţat activităţi teroriste în lumea a treia; organizaţiile care au primit bani de la acest for mondial erau cunoscute ca fiind comuniste şi primind arme din URSS.

Cu alte cuvinte, neîndoios, reprezentanţii Patriarhiei Moscovei în cadrul CMB erau agenţi KGB, dar ei au putut lucra ceea ce au lucrat fiindcă au avut de-a face tot cu comunişti ...

[18] Este absolut şocantă această declaraţie. Pare a fi desprinsă din apostolatul social propovăduit de patriarhul Justinian Marina (a se vedea Martie 2007. Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a statului şi ateism nu a luat sfârşit (II)) sau din ideologia ,,omului nou sovietic”.