Владыка Анфим (anfim_mon) wrote,
Владыка Анфим
anfim_mon

Ecumenism şi comunism Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericil.

Ecumenism şi comunism

Au fost reprezentanţii Patriarhiei Moscovei

la Consiliul Mondial al Bisericilor agenţi KGB ?



PARTEA A III-A

Agitaţia produsă la Adunarea de la Nairobi de iniţiativa părintelui Gleb Yakunin şi a lui Lev Regelson a devenit cel mai controversat subiect discutat de Adunare, şi ecoul acestui fapt i-a încurajat enorm pe autorii săi. Convingerea că, în cele din urmă, au reuşit să atragă atenţia opiniei publice creştine mondiale le-a dat imboldul de a face, în 1976, o nouă încercare dramatică de a obţine libertatea religioasă.

Pe 6 martie 1976, cei doi au trimis o scrisoare secretarului general al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB). Principalul mesaj al scrisorii era acela că orice investigaţie asupra libertăţii religioase în URSS trebuie să înceapă cu o analiză a legislaţiei sovietice cu privire la religie. ,,În ciuda tuturor declaraţiilor şi mărturiilor false, legislaţia cu privire la religie, care a fost revizuită cu atenţie în 1975, în preajma Conferinţei de la Helsinki, serveşte drept dovadă convingătoare, obiectivă şi scrisă a faptului că în URSS există discriminare religioasă aprobată de stat”. Scrisoarea cuprinde o expunere detaliată şi atentă a celor 4 domenii majore în care statul sovietic discriminează organizaţiile religioase. Cele 4 domenii majore sunt:

1) Organizaţiile religioase sunt înregistrate arbitrar, după bunul plac al autorităţilor sovietice; autorităţile se pot amesteca în viaţa internă a organizaţiei, au control total în ce priveşte numirile în funcţiile de conducere ale organizaţiei şi pot dispune oricând scoaterea în afara legii a organizaţiei;

2) Organizaţiile religioase nu au drept de proprietate asupra clădirilor şi obiectelor de bază ale cultului;

3) Organizaţiile religioase nu au dreptul de a întreprinde activitate misionară şi cultural-socială;

4) Sistemul educaţional este discriminatoriu în caracterul său; sunt interzise formele organizate de educaţie religioasă particulară.

Autorii oferă o imagine de ansamblu asupra legislaţiei sovietice, care încătuşase până la sufocare orice activitate religioasă pe teritoriul URSS.

Începutul şi sfârşitul scrisorii reflectă etapa pe care credeau ei că a atins-o acum CMB în ce priveşte susţinerea oferită credincioşilor sovietici:

,,Dragă domnule Potter,

Ca mulţi creştini din ţara noastră, vă suntem sincer recunoscători pentru eforturile pe care le-aţi făcut nu în mică parte pentru realizările spirituale remarcabile ale Adunării de la Nairobi. (...) Dorim să exprimăm profunda noastră consideraţie faţă de toţi participanţii la Adunare care au arătat o preocupare sinceră şi reală pentru soarta mărturisitorilor şi mucenicilor care sunt victimele unei asemenea lipse de omenie”.

Autorii nu au răspuns în amănunt acuzaţiilor şi ,,dezinformării” cuprinse în scrisoarea mitropolitului Iuvenalie publicată în The Target. Ei doar au lămurit ce stătea în spatele neaşteptatei acuzaţii de anti-ecumenism: ,,În 1972, într-un apel către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, părintele N. Gainov şi laicii F. Karelin, L. Regelson şi V. Capitanciuc au criticat învăţăturile teologice ale mitropolitului Nicodim[8] şi şcoala sa (părintele G. Yakunin a participat de asemenea la redactarea acestui apel, dar nu a semnat din raţiuni canonice, aflându-se ca preot sub interdicţie[9]). În acest apel nu se afirma că ‘ecumenismul reprezintă un pericol pentru Ortodoxie la nivel teologic’, precum pretindea mitropolitul Iuvenalie, ci, din contră, exprima temerea că teologia modernistă a mitropolitului Nicodim, pe care el o prezenta ca fiind ortodoxă tradiţională, ar putea fi un pericol pentru ecumenism”[10]. Apelul nu aducea atingere câtuşi de puţin activităţii CMB, critica doar câteva aspecte ale activităţii Conferinţei Creştine pentru Pace[11]”.

În finalul scrisorii, ei au emis un avertisment către CMB: Consiliul pentru Probleme Religioase al guvernului sovietic a trimis o directivă către funcţionarii săi locali pentru a organiza o campanie de protest printre clericii şi enoriaşii de rând cu scopul de a ,,neutraliza” scrisoarea către Adunarea Generală a CMB de la Nairobi şi ,,a submina orice tentativă posibilă a CMB de a adopta o rezoluţie de protest faţă de limitarea drepturilor credincioşilor din URSS”.

Autorii priveau cu încredere spre viitoarea acţiune a CMB în apărarea libertăţii religiei şi în mod particular spre viitoarea întrunire a Comitetului Central din acel an: ,,Suntem încrezători că CMB, călăuzit de ‘duhul de la Nairobi’, se va dovedi demn de misiunea sa şi va analiza problema discriminării religioase din lumea contemporană cu seriozitatea şi obiectivitatea necesare”.

În timp ce scriau acest document, autorii pregăteau de asemenea cel mai însemnat pas al campaniei lor: înfiinţarea Comitetului Creştin pentru Apărarea Drepturilor Credincioşilor. Crezând că o parte însemnată a opiniei creştine mondiale îi sprijinea, ei s-au pregătit să înfrunte autorităţile sovietice într-o problemă fundamentală a politicii partidului. Ei au păşit pe o rampă deasupra prăpastiei, neştiind dacă vor reuşi să treacă de partea cealaltă sau nu, dar convinşi că sunt susţinuţi prin rugăciune de întreaga lume pentru ceea ce întreprindeau[12].

Lucrarea Comitetului Creştin înfiinţat în decembrie 1976 a fost de cea mai mare anvergură. La viziunea anterioară asupra situaţiei din propria Biserică, părintele Gleb şi tovarăşii săi au adăugat apărarea cea mai riguroasă a baptiştilor, penticostalilor, adventiştilor, catolicilor şi chiar a credincioşilor necreştini. Dacă i s-ar fi acordat mai mult timp, lucrarea s-ar fi extins în sprijinul evreilor sovietici şi a altor religii. În primii 3 ani de existenţă, Comitetul Creştin a dezvăluit un total uluitor de 417 documente, care cuprindeau 1.302 pagini, şi acestea sunt doar cele care au ajuns în occident[13]. Socotit după orice criteriu, dar mai ales ţinând cont de condiţiile sovietice, aceasta trebuie considerată una dintre cele mai remarcabile iniţiative ecumeniste[14] ale acestui secol.

Prima întrunire a noului Comitet Central al CMB, imediat după Adunarea de la Nairobi, a hotărât că ,,nu vor fi necesare programe sau structuri noi” pentru acest studiu special al libertăţii religioase şi că problema ar putea fi inclusă în procesele normale ale CMB. Astfel, pe 19 martie 1976, dr. Philip Potter a scris tuturor Bisericilor membre din statele care au semnat Acordurile de la Helsinki (Europa de Răsărit şi Occidentală şi America de Nord) cerându-le să furnizeze informaţiile proprii pentru o mică discuţie de probă asupra acestei chestiuni. Nu ştim dacă dr. Potter a admis că a primit cele două comunicări de la dl. Regelson şi părintele Gleb Yakunin.

Dr. Potter i-a întrebat pe reprezentanţii Patriarhiei Moscovei cum s-a reflectat Acordul de la Helsinki în Biserica Ortodoxă Rusă: ce încălcări ale sale ar putea fi constatate, cum ar putea susţine patriarhia studierea şi implementarea prevederilor acordului, ce măsuri au fost luate, şi ce rol ar juca în viitor CMB şi alte organisme asemănătoare.

Este evident – şi nu numai retrospectiv – că în acest punct, urmând o metodă procedurală rigidă, CMB a făcut prima greşeală în împlinirea misiunii sale. Însuşi faptul de a adresa o asemenea scrisoare Patriarhiei Moscovei o punea pe aceasta din urmă într-o situaţie imposibilă. Nu exista nici măcar un singur precedent care ar fi putut face pe cineva să creadă că răspunsul ar fi putut fi în ,,duhul de la Nairobi”: avea să fie în mod inevitabil o formulare de genul poziţiei exprimate deja în scrisoarea mitropolitului Iuvenalie publicată în revista The Target. Mai mult, Consiliul pentru Probleme Religioase ar fi avut şansa acum, aşa cum avertiza scrisoarea către Philip Potter exact în aceeaşi lună, să-şi gândească poziţia şi să ticluiască tactici de neutralizare. Protocolul cerea ca aceleaşi investigaţii să fie făcute de Patriarhia Moscovei, ca şi de alţi conducători bisericeşti, însă bunul simţ indica şi necesitatea altor cercetări. Nu se ştie dacă toate acestea au fost realizate sau nu, deoarece nu a existat nici o notificare a lor.

Unele personalităţi de rang mai înalt din conducerea CMB au intuit întocmai pericolele care se întrezăreau la orizont. În mare taină, în acelaşi martie 1976, a avut loc o întrunire la Geneva. La această întrunire, care nu a avut loc în sediul CMB din Geneva de teamă că ruşii vor afla despre ea, au luat parte reprezentanţii a 3 institute de cercetare: Keston College (Kent, Marea Britanie), Glaube in der 2 Welt (Zürich, Elveţia) şi Institutul Inter-Academic pentru Cercetare Misiologică şi Ecumenistă (Utrecht, Olanda). Reuniunea s-a desfăşurat la un hotel din preajma gării din Geneva. Identităţile persoanelor din cadrul CMB care au convocat această adunare sunt necunoscute până astăzi.

Cu toate acestea, esenţa întrunirii este consemnată. Era stringentă procurarea, sub acoperire, a documentaţiei necesare, a cărei lipsă a fost resimţită atât de acut în cursul dezbaterii de la Nairobi. Ani de-a rândul, problema nu a fost că informaţia nu era disponibilă, ci că CMB nu a adus-o la cunoştinţa membrilor săi şi că nu exista nici o modalitate ca Bisericile membre, mai ales cele din lumea a treia, să ştie de unde s-ar putea informa. Pentru ca întrunirea secretă să se poată desfăşura, era necesară realizarea unei compilaţii concise, dar cuprinzătoare care să acopere punctele cele mai importante ale situaţiei în discuţie.

A fost foarte puţin timp la dispoziţie, întrucât CMB fixase deja data şi locul discuţiei: Montreux, 24-28 iulie 1976. În mai puţin de 4 luni, trebuia scris, tradus, tipărit şi distribuit un material substanţial. Rezultatul a fost Libertatea religioasă în Uniunea Sovietică: CMB & URSS – o documentaţie post-Nairobi, publicat în engleză şi germană în comun de cele trei institute de cercetare. Sutele de pagini ale documentaţiei cu greu puteau fi socotite cuprinzătoare, mai ales având în vedere cantitatea uriaşă de informaţie din Uniunea Sovietică ce devenise disponibilă în cursul ultimului deceniu. Cu toate acestea, ea a definit baza: a descris toate Bisericile sovietice membre şi a adus dovezi ale luptei pentru libertate religioasă din sânul lor, ca şi din cadrul câtorva confesiuni care nu erau membre ale CMB (precum catolicii şi adventiştii de ziua a şaptea). S-a realizat un studiu amănunţit al legislaţiei sovietice de bază cu privire la religie, inclusiv o scrisoare valoroasă de la dl. Lev Regelson şi părintele Gleb Yakunin către dr. Philip Potter despre acest subiect şi un raport al lui Hans Hebly privind însemnările existente în documentele CMB privind libertatea religioasă, care a arătat că în zilele de început acest subiect a fost considerat însemnat de către conducerea CMB.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 84/mai-iunie 2014

Subscribe
  • Post a new comment

    Error

    Anonymous comments are disabled in this journal

    default userpic

    Your reply will be screened

    Your IP address will be recorded 

  • 0 comments